Despre Camera Inregistrării de Stat
Camera Înregistrării de Stat este instituţia publică care prin intermediul oficiilor sale teritoriale efectuează înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor.
Camera Înregistrării de Stat se organizează şi funcţionează ca o subdiviziune a Ministerului Dezvoltării Informaţionale şi îşi desfăşoară activitatea în temeiul Regulamentului aprobat de Minister.
Camera are statut de persoană juridică şi balanţă autonomă, dispune de stampilă cu imaginea Stemei de Stat si cu denumirea sa, funcţionează în condiţii de autogestiune, asigurându-şi activitatea din veniturile obţinute de la taxa de înregistrare, furnizarea informaţiei şi prestarea altor servicii în domeniul înregistrării de stat a întreprinderilor si organizaţiilor.
Principalele atribuţii ale Camerei sunt:
- înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor care activează în Republica Moldova;
- ţinerea Registrului de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor;
- evidenţa de stat a organelor centrale de specialitate şi a autorităţilor administraţiei publice locale;
- eliberarea extraselor din Registrul de stat;
- acordarea asistenţei juridice şi a altor servicii în domeniul înregistrării de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor;
- participarea la elaborarea cadrului legal în domeniul înregistrării de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor;
- contribuirea sau participarea la studii, evaluări şi lucrări de sinteză ce ţin de înregistrarea de stat;
- editarea Buletinului Oficial al Camerei Înregistrării de Stat.
Camera are următoarele drepturi:
- adoptă hotărâri, instrucţiuni şi norme metodice în domeniul ce ţine de competenţa sa, precum şi acte normative departamentale, înregistrate şi publicate în modul stabilit;
- înaintează propuneri privind modificarea şi completarea actelor normative din domeniu;
- participă la negocieri interdepartamentale în problemele ce ţin de atribuţiile Camerei;
- încheie, în conformitate cu legislaţia în vigoare, contracte cu persoane juridice în scopul asigurării eficiente a activităţii;
- prestează persoanelor juridice şi fizice servicii contra plată, prevăzute de actele normative în vigoare;
- în baza împuternicirilor, acordate de către Ministerul Dezvoltării Informaţionale, încheie acorduri de colaborare cu ministere, agenţii, organe de drept şi control, organe ale administraţiei publice locale, alte autorităţi de orice nivel;
- constituie grupuri de experţi în scopul examinării problemelor importante în domeniul înregistrării întreprinderilor şi organizaţiilor;
- publică şi difuzează ediţii de informare privind înregistrarea întreprinderilor şi organizaţiilor;
- exercită alte drepturi în condiţiile legii
Istoricul
Trecerea la economia de piaţă dictează anumite reguli nu numai în sfera afacerilor, dar şi în cea de stat. În Republica Moldova de până la tranziţia la economia de piaţă evidenţa întreprinderilor era înfăptuită de către organele autoadministrării locale, care efectuau o evidenţă răzleaţă şi care se reducea la o simplă listă cu enumerarea întreprinderilor din teritoriul administrat. Odată cu implementarea reformelor economice, creşterea iniţiativei libere de antreprenor, statul a simţit necesitatea stringentă de a crea un organ care ar asigura crearea şi actualizarea unui registru unic al întreprinderilor din toată ţara.
Astfel:
- în decembrie 1991 prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova a fost creată Camera Înregistrării de Stat pe lângă Ministerul Justiţiei. Întru executarea acestui decret, Guvernul Republicii Moldova prin Hotărârea nr. 51 din 29 ianuarie 1992 a aprobat „Regulamentul cu privire la Camera Înregistrării de Stat pe lâna Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova”;
- la 5 octombrie 2000 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 1265-XIV „Cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor”. Legea stabileşte procedura înregistrării de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor persoane fizice şi juridice, inclusiv a instituţiilor financiare şi organizaţiilor de asigurări, precum şi a filialelor şi reprezentanţelor acestora, structura organizatorică a sistemului înregistrării de stat;
- urmare Legii nr. 417-XV din 26 iulie 2001 „Cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative”, Camera Înregistrării de Stat a trecut din subordinea Ministerului Justiţiei în subordinea Ministerului Dezvoltării Informaţionale;
- la 19 octombrie 2007 a fost aprobată Legea nr.220-XVI cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali. Legea substituie Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor (nr.1265-XIV din 05.10.2000) şi întră în vigoare din 1 iunie 2008. Legea nominalizată propune un şir de proceduri avansate cum ar fi reducerea termenelor de înregistrare, solicitarea în regim on-line de la alte autorităţi publice a documentelor necesare înregistrării, stipularea exhaustivă a listei actelor necesare înregistrării, înregistrarea şi radierea simplificată a întreprinzătorilor individuali, reducerea actelor necesare radierii, radierea din oficiu a persoanelor juridice inactive.
Obiectivul de bază al Camerei Înregistrării de Stat preprezintă optimizarea şi simplificarea continuă a procedurii de înregistrare, reorganizare şi radiere a întreprinderilor şi organizaţiilor. Obiectivul menţionat este prevăzut în Strategia de reformă a cadrului de reglementare de stat a activităţii de întreprinzător, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 104 din 01.02.2007, iar acţiunea prioritară în realizarea acestui obiectiv rezidă în implementarea în cadrul Camerei Înregistrării de Stat a documentului electronic şi a semnăturii digitale. O altă măsură prioritară în realizarea acestui obiectiv constă în optimizarea procedurilor şi lărgirea spectrului de servicii acordate prin intermediul Internet-ului.
|