Noutăţi
La 28 ianuarie 2008,colaboratorii sistemului organelor de stare civilă s-au întrunit în şedinţă privind bilanţul activităţii sistemului organelor de stare civilă.
În acest sens, această întrunire oferă un context deosebit de favorabil discuţiilor si dezbaterilor pe marginea activităţii ample, cu o pondere majoră pentru întreaga societate.
Astfel, au fost trecute în revistă rezultatele obţinute si, totodată, punctate sarcinile şi acţiunile, ce urmează a fi realizate in continuare, fiind bazate pe o analiza adecvată, atât a progreselor, cît şi a momentelor mai puţin reuşite, in caz că au existat asemenea momente.
În sprijinul acestei idei relatăm că au fost înregistrate succese în ceea ce priveşte armonizarea cadrului legislativ-normativ în baza căruia funcţionează sistemul organelor de stare civilă, implementarea proiectelor inovaţionale destinate automatizării activităţii sistemului organelor de stare civilă, îmbunătăţirea stării fondului de arhivă, acordarea ajutorului metodic subdiviziunilor teritoriale, prestarea calitativă a serviciilor.
Specificăm că pentru anul 2007 de către Direcţia generală stare civilă au fost finalizate etapele de elaborare a proiectului legii cu privire la modificarea Legii nr. 100-XV din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă. Proiectul a fost adoptat de Parlament prin Legea nr. 203-XVI din 26 iulie 2007( în vigoare la data de 17 august 2007).
Urmare a adoptării modificărilor respective sistemul organelor de stare de stare civilă a înregistrat restructurări prin crearea Serviciului Stare Civilă - instituţie publică cu statut de persoană juridică, aflat în subordinea M.D.I.
De asemenea, şedinţa a fost axată pe un segment important al activităţii - formarea, păstrarea şi utilizarea fondului de arhivă.
În acest context, în scopul asigurării integrităţii fondului de arhivă a fost lansată iniţiativa privind restaurarea şi copertarea fondului de arhivă - activitate,care s-a cristalizat în organizarea concursului republican „Cel mai bun fond de arhivă al OSC” realizarea căreia este preconizată pentru perioada anilor 2007-2008.
De asemenea, au fost elucidate unele aspecte , care vizează activitatea de control şi monitorizare a Direcţiei generale stare civilă în colaborare cu subdiviziunile teritoriale.
Realizările sunt evidente prin lansarea proiectul de prestare a serviciilor stare civilă în regim on-line şi continuarea procesului de automatizare a actelor de stare civilă.
Şirul activităţilor impunătoare l-a constituit lansarea proiectului de aderare la Convenţia Comisiei Internaţionale de Stare Civilă cu privire la eliberarea extraselor plurilingve al actelor de stare civilă. Avantajul îl constituie suprimarea cerinţei de supralegalizare a actelor de stare civilă.
În final, şedinţa de bilanţ s-a remarcat prin abordări constructive şi prin obiectivele propuse pentru realizare în anul 2008, care au menirea de a perfecţiona ativitatea, contribuind la realizarea progreselor în domeniu.
Data publicării: 28.01.2008
|