Direcţia de Documentare a Populaţiei
Direcţia Înregistrare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto
Serviciul Stare Civilă
   Atenţie ! ! !
   Nou
   e-Moldova
Camera Înregistrării de Stat
Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru”
Întreprinderea de Stat "Radiocomunicaţii"
Centrul Naţional pentru Frecvenţe Radio
Întreprinderea de Stat "Molddata"
Întreprinderea de Stat "Poşta Moldovei"

Noutăţi

Conferinţă de presă în cadrul Ministerului Dezvoltării Informaţionale

În cadrul Ministerului Dezvoltării Informaţionale a avut loc o conferinţă de presă unde au fost discutate aspecte privind modul de formare şi direcţiile de utilizare a mijloacelor speciale ale Serviciului Stare Civilă.

Dl Pavel Buceaţchi, Ministrul Dezvoltării Informaţionale, a declarat că Guvernul Republicii Moldova a aprobat Nomenclatorul şi tarifele la serviciile prestate de către Serviciul Stare Civilă şi Regulamentul cu privire la modul de formare şi direcţiile de utilizare a mijloacelor speciale ale Serviciului Stare Civilă, care urmează să intre în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial.

Dna Lucia Ciobanu, Director general al Serviciului Stare Civilă din cadrul Ministerului Dezvoltării Informaţionale, a menţionat că lista serviciilor gratuite a fost completată cu noi servicii ce ţin de înregistrarea solemnă a nou-născutului, transcrierea actelor de deces, eliberarea duplicatelor de pe certificatele de stare civilă în termen obişnuit de 30 de zile, eliberarea certificatelor privind starea civilă în termen de 25 de zile etc.

Deasemenea, au fost majorate cu 30-40 la suta tarifele la serviciile prestate contra plată, în regim de urgenţă, în timp ce taxele la serviciile acordate în regim obişnuit au rămas fără schimbări. De exemplu, eliberarea duplicatelor de pe certificatele de stare civilă, timp de o oră, va costa 250 de lei, în comparaţie cu tariful actual de 180 de lei. Dna Ciobanu a specificat că în lista serviciilor contra plată a fost inclus un serviciu nou - eliberarea extraselor multilingve de pe actele de stare civilă - care vor fi recunoscute în 19 tări europene, ceea ce va permite eliminarea procedurii de legalizare şi traducere a actelor de stare civilă. Acest serviciu va costa 50 de lei, în termen de 30 de zile, iar în termen de o oră - 500 de lei.

Totodată, dna Lucia Ciobanu a mai adăugat că, la fel ca şi în prezent, 9 categorii de persoane vor beneficia de scutiri la prestarea serviciilor contra plată, prestate în regim obişnuit, printre care invalizii de toate grupele, participanţii la cel de-al doilea razboi mondial, la lichidarea consecinţelor accidentului de la Cernobîl şi la conflicte armate, pensionarii, părinţii cu 3 şi mai mulţi copii, copiii orfani, precum şi cetăţenii care solicită rectificarea greşelilor comise de organul de stare civilă şi, respectiv, cei care solicită eliberarea repetată a certificatelor de deces.

Informaţia pregătită de Centrul de Presă al Ministerului Dezvoltării Informaţionale


Data publicării: 19.06.2008


Calendar
 
 
Direcţia Generală de Documentare a Populaţiei Direcţia Principală Înregistrare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto Direcţia Generală Stare Civilă Camera Înregistrării de Stat Întreprinderea de Stat 'Registru' Întreprinderea de Stat 'Radiocomunicaţii' Întreprinderea de Stat 'Inspectoratul de Stat al Comunicaţiilor' Întreprinderea de Stat 'Molddata' Întreprinderea de Stat 'Poşta Moldovei'
(c) 2000-2008, Registru
Web-design by V.Jucov
Powered by AIM2
Statistica internă:
Pagina accesată 58070 ori
Site accesat de 8384599 persoane
Acum pe site 89 persoane