Astăzi a avut loc o întrevedere dintre conducerea Ministerului Dezvoltării Informaţionale şi membrii delegaţiei din Georgia. Din delegaţie fac parte reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiţiei şi Ministerului de stat pentru refugiaţi.
Scopul vizitei constă în desfăşurarea mai multor întrevederi cu organele competente privind experienţa Republicii Moldova în sfera implementării politicii migraţioniste. Această vizită a fost organizată în conformitate cu proiectul „În direcţia mecanismului de integrare pe termen lung în Georgia”, fiind sponsorizat de către Comisia Europeană şi adoptat de către Consiliul danez pentru refugiaţi, cu scopul de a susţine Georgia în procesul de reformare a sistemului de management al migraţiei în corespundere cu Politica Europeană de Vecinătate.
Pentru membrii delegaţiei din Georgia a fost organizată prezentarea Ministerului Dezvoltării Informaţionale, proiectelor, realizărilor, elaborărilor şi perspectivele de viitor ale acestuia. Dl Oleg Rotaru, Viceministrul Dezvoltării Informaţionale, a adus la cunoştinţa oaspeţilor informaţia statistică despre cetăţenii Georgiei cu domiciliul permanent sau provizoriu pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi întreprinderile georgiene-moldoveneşti locale, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, datele cărora se păstrează în “Registrul de Stat al Populaţiei”, şi în “Registrul de Stat al Unităţilor de Drept”.
După o scurtă excursie la centrul de producţie al Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat “Registru”, oaspeţii au luat cunoştinţă de posibilităţile Sistemului Informaţional Automatizat “ACCES-1”. Dl Oleg Rotaru a vorbit despre proiectele în curs de implementare, legate nemijlocit de procesele de migraţiune, printre care dezvoltarea sistemului informaţional „Migraţie”, precum şi proiectul legat de migraţia copiilor, care reprezintă sistemul de monitorizare a vieţii şi dezvoltării copilului.
Totodată, oaspeţii au fost informaţi despre activitatea ministerului în procesul de promovare a societăţii informaţionale, despre asigurarea transparenţei şi acordarea informaţiei operative cetăţenilor privind activitatea organelor administraţiei publice locale şi centrale, despre direcţiile principale de activitate în procesul de implementare a culturii electronice a populaţiei, în special direcţiile de activitate în sfera socială.
La finele întrunirii dl Oleg Rotaru şi-a exprimat convingerea că elaborările Ministerului Dezvoltării Informaţionale realizate pînă acum stau la baza dezvoltării cooperării bilaterale fructuoase de mai departe.
Fotogaleria
Informaţia pregătită de Centrul de Presă al Ministerului Dezvoltării Informaţionale
Data publicării: 09.07.2008
|