Transcrierea actului de stare civilă
Pot cere transcrierea actului de stare civilă cetăţenii Republicii Moldova ale căror acte de stare civilă au fost înregistrate de către organele competente ale ţărilor străine, inclusiv ale fostei URSS.
Pentru a transcrie un act de stare civilă urmează să parcurgeţi următoarele etape:
I-a etapă:
Adresaţi-vă personal (sau prin intermediul unei persoane împuternicită de Dvs.) la oficiul stare civilă din localitatea în a cărui rază teritorială domiciliaţi Dvs.
Notă: pentru transcrierea actului de stare civilă în regim de urgenţă apelaţi la Serviciului Stare Civilă cu sediul – str. Mihail Kogîlniceanu, 58/A. În acest caz, după aprobarea cererii privind transcrierea actului de stare civilă vă veţi adresa la OSC mun. Chişinău pentru a primi certificatul de stare civilă.
II-a etapă:
Depuneţi cererea de transcriere a actului de stare civilă şi prezentaţi următoarele acte:
- copia, extrasul sau certificatul de pe actul de stare civilă (de naştere, căsătorie, divorţ, deces sau schimbare a numelui şi/sau prenumelui) întocmit de organele competente din străinătate legalizate şi traduse, după caz;
- actele de identitate:
- ale părinţilor copilului (la transcrierea actului de naştere);
- ale persoanelor căsătorite (la transcrierea actului de căsătorie);
- ale persoanelor divorţate (la transcrierea actului de divorţ);
- a persoanei decedate (la transcrierea actului de deces);
- a persoanei cu privire la care a fost întocmit actul de schimbare a numelui/prenumelui în străinătate (la transcrierea actului de schimbare a numelui/prenumelui);
- certificatul de căsătorie a părinţilor copilului;
- certificatele de naştere a părinţilor copilului;
- actul de identitate a solicitantului, după caz;
- procura, după caz.
III-a etapă:
După depunerea tuturor actelor necesare alegeţi termenul de soluţionare a cererii privind transcrierea actului de stare civilă.
IV-a etapă:
La data stabilită pentru primirea actelor urmează să vă prezentaţi la OSC.
|